PROGRAMUL NATIONAL ANTICONTRAFACERI |
FENOMENUL CONTRAFACERILOR
Un citat celebru spune ca orice marca este un produs, insa nu orice produs este o marca. O marca reprezinta mult mai mult decat un produs. Specialistii sustin ca ca " o marca este un simbol complex. Marca (brand-ul) este suma imateriala a atributelor produsului, numele sau , ambalajul, pretul, istoria, reputatia, felul in care este promovat. O marca este, de asemenea, definita si prin impresiile consumatorilor care au folosit-o, ca si de propria experienta in raport cu aceasta. " (David Ogilvy - specialist in publicitate) De aceea, pastrarea acestor caracteristici intrinseci ale produsului inseamna, de fapt, pastrarea calitatii. In acest sens, lupta impotriva contrafacerilor capata o importanta globala, cu atat mai mult cu cat contrafacerea produselor a dobandit dimensiuni industriale si internationale. Contrafacerea presupune in esenta una din urmatoarele operatii: Operatiuni asimilate contrafacerilor sunt si inducerea in eroare a consumatorului prin punerea in circulatie a unor produse purtand o denumire fonetic asemanatoare unei marci inregistrate, pentru produsele identice sau similare. Contrafacerea fura identitatea unor marci notorii, dar fura si consumatorilor mai multe asteptari, incluzand confortul, increderea si siguranta personala. Unii oameni cred ca pirateria si contrafacerea sunt “crime fara victime” si copierea ramane doar o « forma de recunoastere a valorii ». Aceasta viziune nu corespunde insa consecintelor ; de fapt, impactul bunurilor contrafacute asupra posesorilor marcilor, a consumatorilor si economiei nationale nu poate fi minimalizat. Astazi nivelul contrafacerilor in domeniul proprietatii intelectuale este astronomic. Nivelul ridicat al contrafacerilor reflecta, dincolo de preferinta consumatorilor pentru produsele de marca, abilitatea celor care contrafac de a se adapta trendurilor pietei si profiturile enorme rezultate in urma vanzarii produselor contrafacute. Statistic vorbind, vanzarea produselor contrafacute reprezinta 5% din comertul mondial si creaza un profit ilicit de 250 miliarde euro. Consecinta acestui fapt este desfiintarea anuala a peste 200.000 de locuri de munca in Europa si SUA. Fenomenul contrafacerilor deterioreaza climatul afacerilor unei tari, stimuleaza concurenta neloiala si, nu in ultimul rand afecteaza grav consumatorii. Acestia sunt cei care pierd cel mai mult, in ultima instanta, pentru ca ei achizitioneaza un produs contrafacut la un pret mic, fapt care determina, in timp cheltuieli mult mai mari (pentru ca aceste produse se deterioreaza mult mai repede sau le pune in pericol sanatatea, chiar viata). Produsele contrafacute au generat pierderi care ar fi putut finanta scoli, spitale sau poate chiar majorarea pensiilor. Cu pierderi de aceasta magnitudine, exista chiar posibilitatea ca inovatia sa fie descurajata ! De ce oamenii de afaceri ar mai investi miliarde in cercetarea de piata, in planificarea strategiilor de marketing, in dezvoltarea produselor noi, daca in final descopera ca profitul estimat este mult diminuat de contrafacatori. Cei care realizeaza aceasta categorie de produse, contrafacerile, mizeaza pe doua categorii de consumatori: prima este cea a persoanelor cu venituri mici, uneori educatie proportionala, care sunt motivati de necesitati materiale de moment preferand pretul mic si ignorand alte detalii cu privire la calitate; profilul celei de-a doua categorii de consumatori, victime ale contrafacerilor, sunt persoane mai educate, cu venituri mai mari care percep marca, au motivatii, necesitati si asteptari de la aceasta, dar sunt inselate doar de aparenta calitate a produsului. De aceea, educarea consumatorului si combaterea contrafacerilor reprezinta un domeniu foarte important in tarile dezvoltate. Consumatorii sunt avizati periodic asupra pericolelor la care se expun cumparand un produs piratat, iar legislatia este foarte drastica cu falsificatorii. Insa, in Romania, contrafacerile si pirateria au atins dimensiuni alarmante, mai ales pentru o tara candidata la Uniunea Europeana. In ultimii ani, piata romaneasca a fost invadata de zeci de mii de produse contrafacute. Daca acum cativa ani, contrafacerile vizau numai marcile considerate de lux, in prezent, falsurile afecteaza toate categoriile de produse. La ora actuala, nu exista aproape nici un domeniu neatins de piraterie si contrafacere. In fapt se poate contraface totul: de la produsele alimentare si cosmetice, medicamente, pana la haine, tigari, masini, calculatoare, telefoane - produse de lux sau produse obisnuite. |
1. Obiectivele Programului:
|
2.Modalitati de realizare a programului
Pentru a putea fi realizate obiectivele mentionate anterior, A.N.P.C.P.P.S.R. in parteneriat cu A.R.C.C. a dezoltat "Programul National AntiContrafaceri" ce functioneaza ca un Program de sine-statator, prezentand interdependente cu "Programul pentru Transparenta Informatiei". Scopul acestui Program il constituie aplicarea cu mai multa rigurozitate a prevederilor ce reglementeaza concurenta neloiala si actele de rea-credinta intreprinse de agentii economici, care, prin contrafaceri, creaza o situatie de instabilitate comerciala, impiedicand o desfasurare optima a activitatilor comerciale. Implicarea A.N.P.C.P.P.S.R. in parteneriat cu A.R.C.C. in vederea solutionarii acestei stari de fapt ce este caracteristica circuitului comercial romanesc, si dezvoltarea unui program prin care sa se realizeze dezideratele mentionate anterior, are drept punct de pornire considerentul conform caruia o mai buna relatie de afaceri dezvoltata intre comercianti va atrage si cresterea calitatii produselor si serviciilor originale pe care acestia le ofera, asadar si o mai buna si efectiva consolidare a drepturilor consumatorilor. Dezvoltarea si diversificarea pietei produselor si serviciilor, ca si conditiile noi in care se perfecteaza raporturile juridice dintre agentii economici si consumatori. Societatile comerciale, precum si celelalte entitati ce detin calitatea de agenti economici, vor putea sa isi focalizeze o mai mare parte din resursele disponibile in sensul protejarii consumatorilor si realizarii unor produse si servicii originale care sa respecte intr-o mai mare masura normele legale ce reglementeaza standardele de calitate ce trebuiesc indeplinite de aceste produse, dar si cerintele consumatorilor. In situatia aplicarii pe scara mai larga a unor clauze riguroase, datorita constrangerilor procedurale, a sanctiunilor ce se pot aplica de organele abilitate in cazul produselor contrafacute de catre agentii economici a obligatiilor banesti asumate prin intermediul unui contract ferm, ale carui clauze sa respecte intrutotul normele legale, se va reduce in mod substantial aceasta practica profund anticomerciala (nerespectarea obligatiilor de comercializare a produselor originale) si care impiedica afirmarea unuia dintre principiile cele mai importante ale circuitului comercial: stabilitatea circuitului comercial. Un alt aspect ce se doreste a fi eradicat prin intermediul acestui program este cel al concurentei neloiale, element ce prezinta o inraurire deosebit de importanta relativ la promovarea produselor si serviciilor din Romania, precum si la Protectia consumatorilor. Se poate ajunge, prin uzitarea practicilor comerciale ce intra in sfera ilicitului contractual, dar si penal prin punerea in circulatie a produselor contrafacute, la situatia in care, o societate, sa dobandeasca o pozitie destul de importanta pe piata, in detrimentul partenerilor sai de afaceri, dar si al consumatorilor. Toate aceste elemente ce se regasesc in circuitul comercial si in societatea romaneasca, se doresc a fi eradicate, prin masurile de anticontrafacere. Desi, la o prima vedere, prin introducerea unor clauze contractuale rigide si a unor controale mai severe, atat sub aspectul formei, cat si sub aspect material s-ar aduce atingere principiului libertatii comerciale si desfasurarii cu celeritate a raporturilor juridice de drept comercial, in fapt nu se realizeaza o sacrificare a acestor principii, agentii economici pastrandu-si libertatea contractuala, insa, pentru a obtine castig de cauza in cadrul unor conflicte ce sunt deduse spre solutionare Instantelor de Judecata, si pentru ca Organele statului abilitate sa ia si sa aplice masuri contraventionale este necesara existenta unui cadru contractual rigid, care sa cuprinda clauze cu caracter imperativ cu privire la masurile de anticontrafacere. Prin promovarea acestui Program se doreste constientizarea la nivelul agentilor economici a necesitatii respectarii intocmai a prevederilor contractuale si legale cu privire la masurile de anticontrafacere. |
Colaborari-Punere in practica a Programului
Pentru o optima realizare a programului, A.N.P.C.P.P.S.R. in parteneriat cu A.R.C.C. va colabora cu diverse Institutii si Societati apte sa desfasoare activitatile necesare. A.N.P.C.P.P.S.R. in parteneriat cu A.R.C.C. va realiza prin mijloace proprii si prin intermediul unor alte Institutii, pe baza unor acorduri incheiate cu acestea, o promovare a Programului National AntiContrafaceri, permitand utilizarea insemnelor Programului de catre societatile prin intermediul carora se va pune in aplicare prezentul program. Acestea au obligatia sa mentioneze in cadrul documentelor realizate, faptul ca activitatea lor se desfasoara sub auspiciile Programului. Societatile ce vor fi desemnate de conducerea A.N.P.C.P.P.S.R. in parteneriat cu A.R.C.C. sa participe la desfasurarea Programului trebuie sa se bucure de o inalta probitate morala si materiala, pentru a putea fi inlaturate orice fel de suspiciuni legate de modul in care se materializeaza aceasta actiune cu implicatii deosebite in randurile intregii societati. Extinderea colaborarii in mediul de afaceri pentru reducerea cazurilor de contrafacere a produselor comercializate in Romania Dezvoltarea parteneriatelor cu autoritatile, institutiile publice si organizatii reprezentative ale societatii civile Integrarea asociatiei in reteaua internationala a organizatiilor de combatere a contrafacerilor Structurarea activitatilor economice proprii pentru sustinerea obiectivelor/programelor asociatiei |
MONITORIZARE DE PIATA
|